+40 (369) 437 234     suport@smilecredit.ro

Codul fiscal de la 1 ianuarie: TVA scade la 19%, dispar supraacciza pe carburanţi şi taxa pe stâlp


Anul 2017 începe cu noi reduceri de taxe, precum scăderea cotei generale de TVA de la 20% la 19%, şi cu eliminarea taxei pe construcţiile speciale şi a supraaccizei la carburanţi, în valoare de 7 eurocenţi/litru, transmite Agerpres. Măsurile menţionate au prevăzută ca dată de intrare în vigoare 1 ianuarie 2017, deşi sunt cuprinse în Codul fiscal care se aplică din 1 ianuarie 2016.

Anul viitor vine cu o serie de modificări cu privire la contribuţiile la asigurările de sănătate (CASS). Astfel, baza de calcul a CASS, la care se aplică cota de 5,5%, va fi plafonată la de cinci ori salariul mediu brut pe economie. În plus, de anul viitor, se elimină excepţia potrivit căreia persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de autor, investiţii, precum şi din alte surse, nu datorează contribuţie de sănătate pentru aceste venituri, dacă realizează şi venituri din salarii, pensii sau din activităţi independente, informează Agerpres.

Totodată, din 2017, companiile vor beneficia de extinderea perioadei de scutire de impozit pe profitul reinvestit. Această măsură a fost introdusă la jumătatea anului 2014, însă pe termen limitat, şi urma să expire la finalul acestui an. De data aceasta, facilitatea a fost extinsă pe perioadă nedeterminată.

De asemenea, de anul viitor agricultorii vor putea opta pentru un regim special de TVA. Astfel, aceştia vor fi scutiţi de TVA, însă vor plăti o compensaţie în cotă forfetară, care reprezintă suma rezultată prin aplicarea procentului de compensare în cotă forfetară asupra preţului/tarifului, exclusiv taxa, aferent livrărilor de produse agricole şi prestărilor de servicii agricole, efectuate de un agricultor.